CFR Cluj a dat lovitura. Atacantul a semnat pe 3 ani cu echipa lui Nelu Varga

CFR Cluj a dat lovitura. Atacantul a semnat pe 3 ani cu echipa lui Nelu Varga
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a reușit să dea o mare lovitură pe piața transferurilor. Atacantul a semnat un contract pe trei ani cu gruparea patronată de Nelu Varga.

Cristi Balaj, președintele „feroviarilor”, a transmis faptul că CFR Cluj urmează să-i prelungească acordul lui Daniel Bîrligea (24 de ani).

Daniel Bîrligea rămâne la CFR Cluj. Cristi Balaj a anunțat că acordul lui va fi prelungit

Oficialul ardelenilor a declarat că s-a ajuns la un consens cu Daniel Bîrligea în privința prelungirii contractului și că se pregătesc documentele pentru semnarea noii înțelegeri.

„Este ok, se simte bine. Am ajuns la un numitor comun cu Bîrligea legat de detaliile pentru prelungirea contractului. Este în continuare jucătorul CFR-ului, sunt convins că mai devreme sau mai târziu va ajunge să evolueze într-un campionat important şi să facă acel pas pe care îl merită.

Este un jucător de calitate, am ajuns la un acord, se pregătesc documentele acum. Contractul se prelungeşte pe trei ani”, a transmis Cristi Balaj, potrivit publicației Fanatik.

Daniel Bîrligea a reușit să înscrie patru goluri și să dea două pase decisive în opt meciuri disputate pentru CFR Cluj în toate competițiile din acest sezon. Cota lui de piață este de 1,6 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.

Atacantul ajungea la CFR Cluj în luna ianuarie a anului 2022, atunci când a plecat de la Teramo, o formație din Italia. În total, acesta a evoluat în 98 de meciuri pentru ardeleni în toate competițiile, timp în care a marcat 29 de goluri și a dat 10 pase decisive.

După ce Louis Munteanu (22 de ani) a fost transferat în Gruia, au apărut zvonuri conform cărora Daniel Bîrligea, titular în centrul ofensivei lui CFR Cluj, ar urma să fie cedat pentru a-i face loc atacantului venit de la clubul Fiorentina.

Dan Petrescu nu a vrut să-l piardă pe Daniel Bîrligea: „Este un jucător foarte bun”

De altfel, Nelu Varga, patronul echipei, spusese că au existat patru oferte avantajoase venite din partea unor grupări din străinătate pentru Daniel Bîrligea, însă finanțatorul „feroviarilor” nu a dorit să le dea curs, asta deoarece vrea ca atacantul să joace alături de CFR Cluj în cupele europene.

Dan Petrescu, antrenorul echipei din Gruia, a fost cel care a insistat pentru ca Daniel Bîrligea să rămână la CFR Cluj, tehnicianul fiind de părere că el este un fotbalist valoros.

„Noi vrem să semneze contractul. Sper să semneze un nou contract cât mai repede. Este un jucător foarte bun. Sper să ne permitem să-l ținem în continuare”, a afirmat Dan Petrescu recent.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×